Superliga 2021

Iată ca am legat 4 ani la rând de când nu am retrogradat, ba chiar mai mult, anul acesta am reușit în premieră să ne clasăm la mijlocul clasamentului (locul 6 din 11 echipe, cu 5 victorii, 1 egal și 4 înfrângeri). De remarcat că am pierdut doar la locurile 1-4, adică la echipele cele mai bune din țară, care reunesc cei mai buni jucători din România.

Deci, un an fără emoții aș putea zice, deși emoții au fost la fiecare meci pentru că am avut speranțe chiar și în meciurile pierdute (unde au fost partide pierdute în poziții foarte bune pentru ai noștri). Dar cred ca asta e partea frumoasă a lucrurilor, să ai emoții pentru prietenii care fac parte din echipa, să trăiești fiecare mutare alături de ei și să te bucuri plenar la fiecare victorie (a noastră) și să te întristezi (30 de secunde) la fiecare înfrângere (a lor).

Să începem cu Ducu, masa 1, care a dat siguranță echipei, și care s-a maturizat foarte mult (deh e student de o luna și are o normă de Mare Maestru). Având în vedere că de la anul va juca la ASE București (echipa foarte puternică, care s-a calificat din Divizia A în Superligă și trage la titlu), putem doar să-i urăm mult succes în drumul său către marea performanță și evident un chapeau bas. Apoi Adrian (Bebe) căpitanul de 10 ani al echipei care alături de Berze cred că are cele mai multe meciuri jucate pentru echipă. Adrian are un foarte mare merit pentru toate rezultatele din ultimii ani, mai ales că a fost primul jucător din afara Craiovei care ni s-a alăturat si cu care s-au bus bazele acestei echipe. Pe masa 3, Andrei a jucat impecabil, în maniera brazilienilor din Ploiești (de pe timpuri deh), iar pe masa 4, Berți a dat recital (realizând cel mai bun rezultat pe masa 4 din Superligă). Pe masa 5, juniorul atomic Nicodim a fost și el impecabil și sperăm ca și la anul să continue alături de noi având în vedere că este parte integrantă a echipei, iar pe masa 6, Berze a punctat atunci când a fost nevoie și e singurul din club care a fost la toate diviziile de la înființarea echipei (nu știu daca expresia “all in” este cea mai potrivita, dar asta mi-a venit). Iar în final, a fost extraordinar că Andu a putut sa ajungă (din Germania) pentru câteva zile și chiar să și joace.

Având în vedere că, deși este la distanță, Andu este unul din “sufletele” echipei și ale clubului. Pentru că asta este și ideea echipei noastre, este echipa tuturor, a noastră, a unui grup de prieteni, unde fiecare în parte este sufletul echipei. Probabil ca expresia “a fi sufletul echipei” înseamnă a fi cel mai important, deci ar implica o relație de ordine și probabil o metrică asociata. Ori la noi nu există relații de ordine între prieteni (dar metrici există) așa că suntem mai multe suflete ale echipei, aș începe cu cei mici, adică Maestrul Alexone și Ștefi, apoi cu cei mai inimoși dintre noi Nicoleta, Marian, Sorin și Radu, apoi Prodi, Șerban, iar Andu, John, Daniel, Radu și Bogdan sunt și inimoși, dar ne și ajută cu finanțele. Profesoru’ este in ultimul timp ocupat cu treburile administrative ale clubului, iar eu cu restul (adică nu cu mare lucru, pentru ca e cam totul făcut de ceilalți). Mai este Domn Profesor Bujor cu baza Voința și evident cei din echipă care au jucat la Superligă și la final o mențiune specială pentru Don care chiar dacă nu a jucat anul acesta pentru noi, el face parte din club și nu în ultimul rând Maestrului S care va fi permanent cu noi în club.

Păi, cam asta e, m-aș opri aici dar având în vedere că scriu o data pe an, aș mai avea ceva de adăugat. În primul rând daca ne uitam înapoi vedem cum am pornit foarte greu în Divizia B, cum ne-am chinuit cu retrogradările și promovările din Superligă în Divizia A, cu dificultățile de a câștiga un meci în Superliga și acuma am ajuns la 4 ani legați și deja ne-am cam obișnuit acolo. Daniel Kahneman afirma în “Noise” că oamenii se descurcă foarte greu când e vorba de serii. Adică după o serie de insuccese sau după o serie de succese (victorii, pariuri câștigătoare, etc.), unii cred că seriile vor dura la nesfârșit, iar alți cred că nu vor continua sub nicio forma. Well, asta e când nu cunoaștem mediile și nu suntem atenți la dependențele ascunse din spatele lucrurilor și le tratam în mod superficial. Noi când nu reușeam să promovam din Divizia B în Divizia A (3 ani la rând) credeam că o sa rămânem pe veci în B și o stăm o veșnicie la Slănic Moldova, lamentându-ne (la o bere) că am greșit în criză de timp și am pierdut meciul decisiv pe ghinion curat. Acum, după 4 ani, credem că o să stăm o veșnicie în Superligă și chiar o să luăm și o medalie (cu cota mică ce-i drept). Problema e că evenimentele nu sunt aleatoare, noi nu rămânem aceiași, și de fapt tratăm viitorul cu (o parte din) experiențele trecutului. Partea foarte interesantă este că după 11 ani de divizii (B, A și Superligă) putem spune ca ne-am echilibrat cu toate (adică am cam ajuns la medie). Adică la rezultatul așteptat. Cu e o echipa cu media ELO 2376, rezultatul de anul asta trebuie înțeles ca rezultat al valorii celor din echipă și fără prea mult hazard.

Deci, fără a ne lăsa păcăliți de statistici (carte mea favorită “How to Lie with Statistics by Darrell Huff”) să ne bucurăm de rezultatul din acest an, să știm că pot veni ani și mai grei și cu rezultate mai slabe, să rămânem uniți și să putem asigura participarea echipei la viitoarele competiții naționale pe echipe (mulțumiri Oltenia Graden și HidroSud) ca peste ani și ani să facem și noi un “survivorship bias” și să zicem și noi ca Maestrul Marin Moraru în finalul filmului “Operațiunea Monstru”: “Asta-i tot, de fapt e simplu, în fond nu e nicio scofală!”.

Cordialement, Jiro