Superliga 2019

Iată că revin cu impresii de la Superliga de șah de anul acesta. Așa cum am promis anul trecut am pus costumul alb în bagaje și ne-am prezentat la întâlnirea cu cele mai bune echipe de șah din Romania. La Mamaia am trăit o bucurie imensă, având în vedere că am reușit să ne salvăm de la retrogradare chiar în ultima rundă, printr-o victorie la o echipă extrem de puternică, Vados Arad, care în final a obținut medalia de bronz. Am stat și am analizat ulterior acest rezultat încercând să explic atât rezultatul șahist, cât și bucuria trăită împreună de toată echipa noastră. Și iată câteva remarci.

În primul rând, toată vara aceasta am citit din Daniel Kahneman și Malcolm Gladwell despre decision making, probabilități și erori de gândire și, din fericire, am găsit un loc unde aceste lucruri se aplică de minune, șahul. Abordând rezultatul din ultima rundă din punct de vedere probabilistic am găsit că în meciul cu Vados Arad șansele noastre pentru victorie erau de 2.6%. Deci, bucuria imensă trăita la finalul meciului se poate explica prin șansa de unu la 40 de meciuri, dar mai e ceva. Numărul mare de meciuri și partide în care (zicem noi) că am avut ghinion și am ratat câștiguri elementare și nu numai în turneul din anul acesta, ci în ultimii 10 ani. Dar aici intervine regression to the mean, care zice că trebuie să ai răbdare că mai devreme sau mai târziu revii la valoarea medie și se anulează norocul și ghinionul. Numai că, vorba Profesorului Magic, noi avem numai ghinioane – oamenii percep înfrângerile (pierderile) de două ori mai puternic decât câștigurile echivalente. În plus, când sunt puși în fața unor evenimente cu probabilități mici au tendinta fie de a-și supraaprecia șansele, fie de a le micșora nejustificat. De asemenea, mai avem tendința de a analiza totul prin experiența proprie pen considerând că orice situație se va încadra în una din situațiile întâlnite până acum. Mai mult, micile schimbări produse în alcătuirea unei echipe pot conduce la rezultate surprinzătoare.

Și acum despre Superliga 2019.
Am plecat la drum fără mari speranțe, având în vedere că echipa era mai slabă din punct de vedere al coeficientului ELO decât în anii trecuți, pierzând un jucător foarte bun pentru echipa noastră (Ionuț Cosma) și fără a avea întăriri pe prima masa. În schimb, am pornit foarte liniștiți din punct de vedere al rezultatului așteptat – reîntâlnirea cu Diviza A, cu Rechinu’ și marile speranțe de promovare la loc (nimic nou). Dar ce am constatat încă de la începutul turneului a fost că partidele s-au jucat mult mai agresiv și, practic în fiecare meci, am avut câte o partidă câștigată și șanse la un meci egal sau la victorie. Și, cum ne este traditia, am reușit să pierdem la contracandidatele la retrogradare (CS Otopeni și CSM Cluj), dar am câștigat cu UVT Timișoara (echipă foarte puternică, unde șansele noastre erau cam tot de 2.5% pentru victorie). De fapt, a fost prima victorie în Superligă după 30 de meciuri jucate. Asta ne-a dat foarte mult curaj în abordarea următoarelor partide, unde, printr-un “ghinion” tradițional, am ratat pozitii simple și chiar salvarea de la retrogradare în penultima rundă în meciul cu SMART Galati, în care personal m-am blocat și nu am ținut o remiză simplă. Așa că, înainte de ultima rundă eram într-un deja-vu – am luptat ca niciodată și am pierdut ca întotdeauna. Dar aici intervin două aspecte. Unul, regression to the mean și al doilea, încrederea fantastică a lui Don, Berze și Bebe că putem să batem (eu personal mă bazam pe statistică, nefiind un superoptimist din fire). Profesorul își pregătea discursul plângăcios de la final și Prodi era cu mașina la relantiu’ pentru a pleca acasă. Așa că meciul din ultima rundă a fost de vis, jucându-se pe toate mesele la disperare și cu un final apoteotic. Practic, am câștigat pe primele 4 mese cu 3.5 la 0.5, acolo unde echipa din Arad avea jucătorii cei mai buni, iar aprecierea lui Dieter pentru eroii noștri Don și Berze ne-a produs o mare bucurie. Nu trec cu vederea victoria căpitanului echipei, Bebe, care a fost magistral și, mai ales, juniorul nostru Iustin care, deși este de 2 ani cu noi, parcă s-a nascut în Oltenia și este parte intergrantă a echipei, având pașaport de oltean pe viață. O mare bucurie mi-a produs și faptul că s-a reactivat și Prodi, care a jucat din nou după 6 ani, fiind constant și sigur pe masa lui cum ne obișnuise. Profesorul (sufletul echipei) a dat recital prin partide, gen Monte Carlo si Montevideo, iar eu am studiat erorile cognitive (theory an applications – sic!).

Cam asta a fost despre noi. În schimb, nu pot încheia fără să vă mulțumesc la toți care ne-ați sustinut și ne-ați felicitat la finalul turneului. Bucuria resimțită a fost imensă. Încep cu Maestru’ Pigulici (juniorul echipei – Corbushorul) care avea promisiunea de a juca la anu’ în cazul în care retrogradam și care, pe parcursul turneului, s-a echipat și s-a dezechipat de 100 de ori (are obligația ca la prima partida pe echipe să poarte sacou la fel ca și Ducu acum 6 ani). Diana, Nicoleta, Marian, Șerban, Sorin, Johnny, Nea Bujor și ceilalți de la club – vă mulțumim că ați stat în fața calculatoarelor să ne vedeți. Dieter, Levi, Lupu, Vlad, Ducu și Andrei – mii de mulțumiri cș ați fost cu noi și o vorbă de încurajare de la voi înseamnă enorm pentru că și voi însemnați enorm pentru noi. Familiilor – mulțumuri pentru înțelegere că avem pasiunea asta care se numește șah și că pentru 10 zile pe an ne transformăm în altceva decât suntem în restul anului și mulțumiri în final la toți care ați fost alături de noi și nu v-am menționat explicit (v. GSP).

Să nu uit de multumiri adresate sponsorilor noștri, firmele SOLAREX, Farmacia Jiu, English Canteen și Hidrosud și mai ales lui Andu Țugui care este alături de noi trup și suflet din Koln și pe care îl așteptăm să joace anul viitor cum a promis.
Nu o să inchei înainte de a face aprecieri față de munca depusă de cei care susțin echipele de șah într-o perioadă în care este foarte greu de adus bani în șah. Considerațiile mele pentru conducătorii echipelor din Superligă (le menționez pe medaliatele Politehnica Iași, Medicina Timișoara și Vados Arad, dar toți susținătorii echipelor din Superliga și Divizia A merită aprecieri) care cu greu reușesc să mențină echipe competitive prin asigurarea condițiilor materiale pentru jucătorii profesioniști și pentru juniori (by the way am vazut ca avem o generație foarte frumoasă de juniori care sunt și foarte distractivi :).

Ca ultim cuvânt, pot spune că după acest turneu am redescoperit împreună cu toți coechipierii mei bucuria de a juca șah și bucuria de a face parte din marea famile (și frumoasă) a șahului românesc și, așa cum am făcut și anul trecut, ne pregătim costumul alb și mustățile 1, 3 și 7 pentru întâlnirea de anul viitor.
Jiro